buzzly’s Thoughts

Mai toate fostele mele colege s-au decis sa se nenoroceasca, mai exact sa-si puna pirostriile… DE CE??? Spuneti-mi si mie de ce, caci eu nu pricep. Abia ce am scapat de scoala, o mica-mare inchisoare si dai de alta…una pe viata (mai mult sau mai putin pentru unii).

Ok, ok…nu sunt impotriva casatoriei, sa nu fiu inteleasa gresit. Da, imi doresc si eu ca la un moment dat sa port o rochie fastuoasa crem, ca albul nu mi s-a potrivit niciodata…sa stiu ca in ziua respectiva toti ochii sunt atintiti asupra mea si sunt cea mai importanta persoana (ca mireasa-i importanta), dar …de ce de la 22 ani??? Nu ai timp destul sa fi maritata, sa faci averi, copii??
Ca la mama acasa nu e si nu o sa fie niciunde, deci de ce sa-ti complici viata de la o varsta asa de frageda? Stau si ma gandesc: sa zicem ca ma marit acum. Ok, ce am de facut? Strans bani pentru reparat chiuveta, cumparat masina de spalat, gatit, calcat…Iooooi!!!! Nu suna inspaimantator?
Pai si atunci de ce? Nu ti-e bine asa cum esti?

De-abia ce incepi sa te pui pe picioarele tale…si de admirat mi se pare sa te pui singur pe picioarele tale…si vrei neaparat sa ai un ajutor? Nu esti in stare sa faci asta singura…sau ma rog cu iubitul care te sprijina sufleteste?
Poate sunt eu mai independenta de felul meu, dar pentru mine a te casatori, inseamna ceva sacru, ceva ce faci atunci cand esti 100% sigur ca “aceea” e persoana alaturi de care vrei sa imbatranesti si in plus trebuie sa te simti un adult ca sa faci pasul asta…ori la 22 de ani oricat de matur te-ai simti, tot nu esti adult.
Si chiar si momentul acela magic, a devenit unul exagerat de comercial, toate miresele sunt trase la indigo, muzica si mancarea e aceeasi…si da-I Doamne sa primim bani multi, sa putem plati datoriile si sa ne mai si ramana de cheltuiala.

Nu vad asa lucrurile astea. Sa va zic cum vad eu o nunta: se cere prezenta persoanelor pe care le iubesti si indragesti,adica a rudelor si a prietenilor apropiati… nu a vecinului din partea bunicilor, a catelului sau a purcelului, se cere o lumina difuza, muzica buna si de calitate, se interzice prezenta manelelor…si se cere evidentierea iubirii dintre cei doi tineri casatoriti…cam asta e. E simplu!
Din pacate cand ma duc la o nunta, imi aduc aminte ca exact acelasi lucru s-a intamplat si la cea anterioara, exact aceeasi muzica am auzit-o si la ceilalti…
Ce e cel mai trist e faptul ca mai mult conteaza actul de la cununia civila si nu binecuvantarea de la biserica (mai toti scurteaza slujba) cea care intr-adevar atesta faptul ca cei doi au devenit o singura fiinta.

Ca sa n-o mai lungesc, am un sfat pentru tinerele/tinerii de varsta mea, care se gandesc sa zica “da”: mai asteptati! Nu va grabeste nimeni, ce-I al tau e pus deoparte, dar bucura-te de viata asta de burlac, de prieteni, care o data cu casatoria o sa cam dispara, iubeste, nimeni nu te impiedica, dar mai lasa-ti o usita deschisa, sa te poti bucura de tine insuti/insati, de acel moment de siguratate incearca sa te realizezi tu singur/a. Sot sau sotie o sa fi o viata intreaga si atunci poate o sa te gandesti “daca mai amanam momentul cu un an”…

A trecut ceva timp de cand nu mi-am mai pus creierii la prajit si asta nu pentru ca nu am avut timp, ci pur si simplu pentru ca nici un subiect nu mi s-a parut demn de a fi postat.
In fond despre ce era sa scriu: greve, lipsa banilor pentru bugetari, schimbari si rasturnari de situatii in guvern mai ceva ca in comedia “O scrisoare pierduta”, o lume trista, pesimista si grabita? Nu, degetele mele refuza sa tasteze pentru a mia oara faptul ca suntem de rasu’ lumii, ca ne lamentam fara sa luam o initiativa…si totusi…

Da, Traian Basescu si-a anuntat candidatura, chiar aici in mirificul oras Sannicolau-Mare…fara sa se gandeasca dinainte ca va face acest anunt. Nici macar nu mi-a trecut prin minte faptul ca acest act a fost unul premeditat..departe de mine acest gand. Tot departe de mine e si gandul ca dintr-o data Basescu apare peste tot…in toate cotloanele tarii, doar fiindca este loial cetatenilor. Intr-adevar ne iubeste nespus de mult, nu degeaba tine si cu dintii de scaunul prezidential..din iubire pentru patrie..pentru cetateni, tocmai de aceea se balacareste in tot felul de situatii penibile la nivel guvernamental, in loc sa caute optiuni pentru a eradica aceasta interminabila criza economica.
Tot el nu a fost de acord cu desemnarea in calitate de premier a domnului Klaus Johannis. Nu stiu daca sa fiu sceptica sau nu in privinta noului premier, Lucian Croitoru, caci nu vreau sa fac comentarii inainte de a vedea realizarile acestuia, totusi eu una, ca simplu cetatean, fara prea multe cunostinte legate de politica, as fi fost de acord cu desemnarea d-lui Johannis ca prim-ministru. De ce? E simplu: e neamt…sau german cum vreti sa-i ziceti si cu asta cred ca am zis totul si totusi… mai e ceva: am vazut Sibiul, care sub conducerea acestuia a devenit un oras superb, nu degeaba a fost declarat oficial oras cultural european, deci n-a stat degeaba pe tron in cautarea “averilor pierdute”…si cine stie, le-o fi gasit si pe alea, dar poate a facut 50-50 (mai exact: “50 mie, 50 pentru orasu’ asta”).
Mi se pare mie, sau fiecare post are o mica-mare legatura cu politica..hmm..imi da de gandit chestia asta! Oricum.. sa lasam politica deoparte caci incep sa devin rautacioasa…iar dorinta mea e sa fiu delicata cu conducatorii, nu vreau ca din cauza mea sa-i vedem bocind pe scaune, devenind alcoolici, scarpinandu-se in nas, dormind….Gata!!!!

Yeeey! Am fost la interviu…de angajare desigur. Am fost sceptica la inceput, caci interviul consta in 3 etape: chestionare, interviu, discutii si dupa prima etapa telefonul s-a lasat asteptat, dar atunci cand a venit a fost foooarte binevenit..si a sosit si al doilea, ba chiar si al treilea…si sper ca mi se va deschide o usa, mai exact cea a norocului. Sunt sigura ca toate calitatile mele i-au determinat sa ma tot sune (sunt modesta…stiu), dar inca mai exista o marja de eroare..pana mi se va spune direct “esti angajata”. Cu siguranta acela va fi momentul fericirii supreme, caci in momentul acela imi voi fi indeplinit toate dorintele, desi mai sunt destule, dar astea erau si sunt deocamdata primordiale.

M-am mutat in chirie. Un apartament spatios, frumos, intr-o zona linistita..aproape de iubitul meu, trebuie sa-l spionez, ce credeati? )))))
Si dupa 3 ani de stat la camin, cu 3 zapacite, ca mine, caci de altfel de asta ne-am si inteles perfect, aceasta schimbare m-a cam bulversat. Mai exact cateva zile am fost precum o femeie la menopauza: nervi, draci, agitatie, totusi n-am avut bufeuri ). In fine, m-am acomodat, trebuia sa o fac si pe asta, desi caut sa nu stau singura si sincer…pana acum nici n-am avut ocazia sa experimentez (cu exceptia uneia din zile).

A venit toamna…in sfarsit am scapat de caldurile insuportabile si de transpiratia inutila, am dat de un frig groaznic, care m-a determinat sa vin acasa sa-mi schimb garderoba: paltoane, cizme, pulovere…etc

Dar totusi toamna parca are ceva special…ceva ce te determina sa reflectezi, sa te autoanalizezi, sa-ti faci ordine in idei, ganduri, sa iti postezi coatele pe pervaz si sa admiri picaturile de ploaie, frunzele aramii intinse pe jos ca un covor cu nenumarate nuante fastuoase, oamenii zgribuliti cu umbrele care de care mai ciudate, care se grabesc sa ajunga intr-un loc mai calduros si de ce nu,…sa te gandesti ca viata merita traita din plin!

Mda! Din nou oripilata, ingrozita si scarbita de tot!

Caut de lucru in draci si nu gasesc nimic, caci exista un paradox: “cautam tineri cu experienta” sau “cu masina personala”…iar eu nu le am pe niciuna. Am mers intotdeauna pe principiul “fac un singur lucru, sa fiu sigura ca-l fac bine”, tocmai de asta nu am lucrat in timpul facultatii, dar se pare ca acum imi musc limba…iar masina: am nevoie de un serviciu ca sa-mi permit sa o cumpar..

Base vrea referendum in ziua alegerilor!
O idee de campanie electorala mai tampita decat asta, zau ca nu mi-a fost dat sa aud, dar “disperarea cand imi vine,…apelez la idiotii care chiar cred ca e adevarat ce le zic”.
Ideea asta se bazeaza pe urmatoarea teorie absurda: Cu cat numarul parlamentarilor este mai mic, cu atat va scadea si coruptia. Si eu nu, in nici un caz nu ma gandesc ca daca ma duc si votez “pro-restructurare”, cei care raman nu se imbuiba mai mult. Doamne fereste!!! Cei care raman vor fi niste oameni cinstiti, onesti cu coloana vertebrala..si nici vorba ca ei sa fure ce furau si pana acum, plus ce le ramane de la ceilalti…
Eu una nu ma duc la vot. N-am de gand sa-mi misc fundu’ pana la sectia de votare ca sa dau din lac in put, desi ar fi o idee buna ca Base sa dispara de la conducere…si totusi toti cei care candideaza parca-s facuti de aceeasi mama, sau or fi trasi la indigo, caci nu vad nici o diferenta intre ei!

Mai vreau sa stiu o chestie: ca sa poti candida la functia de presedinte de stat, nu exista niste reguli pe care candidatii trebuie sa le respecte?? Caci stau si ma gandesc: Nati Meir candideaza, dar oare romanii nu au dreptul sa inteleaga macar ce gogosi le vinde presedintele? Nu au dreptul sa vada ca macar limba romana o stapaneste bine? Nu mai zic la perfectie, caci am prea multe pretentii si voi fi considerata o simandicoasa..asa ca ma multumesc cu calificativul “bine”.

Magistratii sunt comparati cu gunoierii!!
Un jurnalist (n-am sa precizez numele), a scris un articol, in care magistratii, cei care reprezinta legea sunt la acelasi nivel cu gunoierii…Ii blameaza pentru faptul ca au facut greva din cauza salariilor si sporurilor pe care le merita. E de-a dreptul execrabil articolul. As vrea sa-l vad pe acest jurnalist stand o singura zi in locul unui procuror, doar o zi nu mai mult, caci ar cheli de tot. Nu ar rezista! Va zic eu, caci stiu foarte bine cum merge treaba, cat stres, munca si responsabilitate exista, cate nopti nedormite si chiar probleme de sanatate cauzate de aceasta meserie.
Si da, exista magistrati corupti, cativa, dar majoritatea e reprezentata de cei care merita tot respectul. Si salariul actual nu acopera nici macar jumatate din munca pe care o depun acestia, chiar daca este munca de birou!
Ar trebui sa facem o comparatie intre magistratii din Romania si cei din strainatate:
- Un judecator cu vechime de peste 3 ani are un salariu de aproximativ 4500 lei (Ron), adica in jur de 1900 de dolari (USD).
- Un judecator din SUA, are un salariu care variaza intre 12000 – 15000 dolari (depinde de vechime).
Nu comparam SUA cu Romania, e clar…dar diferenta e enorma!!!
Dar de ce stimatul jurnalist nu s-a gandit sa-si indrepte atentia asupra “ilustrilor” nostri profesori, care din 2 in 2 saptamani fac greva, nefiind multumiti de salarii, profesori ale caror norme nu depasesc 18 ore pe saptamana, ore in care nu fac nimic…si trimit in societate niste inculti!

Ar fi cazul sa inchei, caci m-am enervat, dar draga Romanie, imi pare rau de tine, caci esti calcata in picioare de niste scursuri umane!

Intr-adevar zilele orasului Sannicolau Mare au avut loc intre 4 si 6 septembrie, dar dat fiind faptul ca mi-am luat vacanta amintesc de ele acum.
Ca in fiecare an, in data de 8 septembrie, mai nou 4 septembrie adica in prima zi de sarbatoare, maretul nostru primar tine mortis sa ureze concetatenilor aceleasi lucruri: “distractie placuta, bla, bla, bla”…Si nu putem considera evenimentul unul solemn, fara prezenta fanfarei pe ale carei acorduri cele 3 tarancute in costume populare (printre care si eu) se chinuie sa ridice drapelurile. Mai exact drapelurile U.E., al Romaniei si al orasului fiecare ridicat pe imnul specific. Si canta, canta canta…pana trebuie sa ridic si eu drapelul, doar ca…pauza, s-a blocat! Problema nu eram eu, caci forta am, mananc bine, problema era vopseaua, cu o zi inainte aplicata care a facut imposibila incercarea mea de a arbora steagul Romaniei.
Seara, asa cum se stie deja au loc evenimente, care se vor a fi care de care mai pompoase. Logic, am dansat si noi, adica ansamblurile Sf. Sava si Doina, caci amandoua fac unul singur. Lume multa, harmalaie, inghesuiala, hardughii insirate de-a lungul intregului centru, diferite arome de mici, carnati, peste si alte “delicatese”, bere, atat cat sa cuprinda burtile nesatule ale barbatilor, manele, vata pe bat, in fine tot tacamul unui eveniment care are loc in minunata Romanie.
A doua zi au fost prezente nume sonore ale formatiilor romanesti, mai exact Dj Project, dupa care nu ma omor, dar spre uimirea mea, solista Claudia sau Cream, cum s-o numi ea…avea voce si avea voce buna, desi tot i-am vazut chilotii. Trebuie sa fie un plus si-un minus totusi. Pe langa Dj Project, a venit si formatia Cargo, care intr-adevar a stiut sa-si tina spectatorii in picioare! Insotiti de vreo 60 de motociclisti, care si-au ambalat motoarele pe binecunoscuta melodie “Hora mare pe motoare”, au facut ca spectacolul sa-si merite toate elogiile!
Doua lucruri pozitive, dar e normal trebuie sa fie si ceva negativ, mai exact prezenta a 2 formatii necunoscute, cu cate 2 toape, care de care mai “stralucite”, atat la voce cat si la prezenta scenica,ce au facut aproape imposibila asteptarea rocker-ilor nostri. Stiu oricum, ca nu am retinut nimic din ce au cantat specimenele astea, am ramas doar cu probleme auditive si mi-am pastrat ideea ca decat sa canti playback, mai bine taci si inghiti!
Am uitat…cum puteam eu sa uit de premierea care a avut loc intr-una din zile, nici nu mai stiu in care, caci nu i-am dat importanta.
As vrea sa stiu si eu cine a mai auzit ca primarul sa premieze cetatenii orasului, pe unii dintre ei bineinteles, pentru ca: isi mentin strada curata (de parca nu tiganii vin si rastoarna tot, sau chiar cei care iau gunoiul), care are balconul cel mai inflorat..si cam astea le-am retinut. Mi s-a parut cel mai penibil moment din toata aceasta abrambureala….In loc sa ne vina noua, sa-l premiem pentru ceea ce realizeaza in oras…ne premiaza el pe noi, pentru faptul ca avem flori la balcon!!!!
E normal totusi, cat or exista oameni pe meleaguri romanesti, tara tot intr-o stare penibila o sa se afle.

De-a lungul acestei saptamani am stat la povesti cu cateva persoane ale caror conceptii mi-au atras atentia, in mod negativ din pacate…
Mi-este clar: romanii sunt incompatibili cu locuitorii tarilor civilizate si dezvoltate!
E greu sa gasesti persoane, mai exact le numeri pe degete, ale caror gandiri sa fie conforme cu etica si moralitatea.
Am fost invatata sa nu poftesc nimic din ce este al aproapelui meu. Adica, e normal, sa iti zici “mi-as dori si eu o masinuta ca a lor”, dar nu e normal ca prin mijloace si tertipuri neortodoxe si ilegale sa reusesti sa ti-o cumperi.
Ce parere aveti de urmatoarea conceptie: “Imi plac si apreciez oamenii descurcareti, adica aceia care reusesc sa ajunga sus si totodata reusesc sa mai si sustraga din veniturile altora pentru bunastarea lor”?
Eu una am fost total debusolata la auzirea acestui principiu. Dat fiind faptul ca nu am putut riposta, creierul meu si-a invartit rotitele: “dar oare ce parere aveti despre oamenii care prin mijloace legale reusesc sa-si asigure un trai linistit, fara griji, chiar daca aceste mijloace nu ofera oportunitati extraordinare”? Or fi niste idioti probabil…
De fapt cam asta e conceptia romanului…si nu imi place sa fac nota discordanta intre romani si alte natii, dar in cazul de fata mi-e imposibil sa zic altceva! Romanul zice cam asa: “daca pot, de ce sa nu o fac, daca banii imi vin luand de la altii, de ce sa nu incerc?”
Si uite cum din cauza asta, noi nu vom ajunge nicaieri! Ori vom stagna, ori vom da inapoi! Caci o societate civilizata nu se poate realiza pe baza unor furtisaguri, smecherii si mai stiu eu ce modalitati prin care te poti imbogati!
Declar, sustin si semnez: Apreciez oamenii cinstiti, care nu considera ca “a fi descurcareti”, inseamna furt…ci inseamna a fi cinstit, onest si multumit cu ceea ce are. Va felicit pe toti cei care reusiti intr-o societate de rahat sa fiti oameni cu coloana vertebrala!

S-a terminat si cu concediul…o saptamana pliiiina de peripetii, in judetul Hunedoara!
Am stat la Hateg, dar asta nu a insemnat ca nu am vizitat imprejurimile, fiindca dragul meu iubit a considerat ca este necesara o plimbare de cativa kilometri pe jos pana la Subcetate, motiv pentru care am si slabit vreo 3 kg, ceea ce nu-i rau, nu? De la Subcetate am luat trenul (cu care n-am mai circulat de vreo 2 ani), pana la Deva, unde am vizitat Cetatea Medievala, mai exact am vazut “orasul de sus”, fiindca cetatea se afla in constructii. Nici nu are rost sa explic ca stomacul meu era cat un purice, in timpul urcarii cu telescaunul…caci eu una “iubesc” inaltimile, dar privelistea a meritat toate transpiratiile de-a lungul urcarii.
Buun, toate bune si frumoase pana aici, dar a doua zi ne-am dus pana la barajul de la Paclisa (localitate situata in apropierea Hategului), pentru un alt tur de forta, de parca ne pregateam pentru un maraton de alergare. Eeei si de aici incepe distractia. Recunosc, imi place natura, incerc pe cat posibil sa o protejez, dar NU, nu sunt facuta sa locuiesc in pustietate! Sunt o oraseanca get-beget! Peisaj mirific, n-am ce comenta, doar ca m-am vazut eu asa in pustietate, pe o poteca luuuunga cat o zi de post, ba mai mult cu 2 ditamai ciobanestii care latrau de zor in urma noastra..parca, parca mi-am simtit pulsul in gat…Si am luat-o noi asa frumos pe “dolma” (cum se zice pe la noi), mai exact de-a lungul barajului, in speranta ca dulaii ne pierd urma. Pfiu, am scapat si de ei…
Am gasit noi un raulet pe la Totesti, unde ne-am racorit picioarele, ne-am relaxat la o tigara si am pornit-o mai departe..pana la barajul de langa Hateg…unul imeeens, cu apa adanca (logic), unde fotograful meu s-a pus pe pozat…Si ce sa vezi? I-a alunecat telefonul in apa! Si-apoi disperata satului, cand l-am vazut ca se avanta dupa el peste baraj, am pierdut orice farama de ratiune care mai exista in mine: “Nuuuu!!!! Nu mai vorbesc cu tine in veci daca te duci dupa el!!! Lasa-l acolooo! O sa te ineci!”, el nimic…fuga dupa el, intr-o zona unde era scris cu litere de-o posta “Pericol de inec”…Mi-am revenit…cand l-am vazut teafar si nevatamat, caci la mine cred ca si firele de par din cap imi tremurau. In fine, moment depasit, problema uitata, dar…fir-ar sa fie, ne-am ratacit! El saracu’, tot incerca sa ma convinga de faptul ca barajul poate fi trecut dintr-o parte in alta pe o ditamai pasarela…eu una, l-am luat pe NU in brate si gata! Nu avem ce cauta pe pasarela…murim acolo! Sunt o disperata! Ma descurc numai la oras! Dat fiind faptul ca alta cale de trecere nu se intrevedea, am apelat la ceea ce iubim noi cel mai mult: telefonul! “Tusi, ia-ne de aici, ca ne-am impotmolit.” Femeia saraca, alta solutie n-a avut decat sa-si ia masinuta si vrrrum dupa noi.Mai tineti minte cand am zis ca i s-a inecat telefonul iubitului meu? Ei bine are…de fapt avea 2…al doilea a vrut dinadins sa faca front comun cu primul si i-a cazut din buzunar, asa ca din doua telefoane cu cate a plecat de acasa, nu s-a mai intors cu niciunul. Bine ca am ajuns acasa, mi-a revenit pulsul la normal. Duminca am plecat toti patru, adica eu, Marius si unchii lui…tocmai pana sus la barajul de pe Raul Mare! Nu pot descrie ce minunatii are tara asta! Pacat ca nu stie nimeni cum sa le promoveze, caci chinezii, mari iubitori de fotografii, ar avea material mai mult decat suficient pentru poze. Munte, apa de izvor, racoare, relaxare totala! Ce poate fi mai frumos? Asta pana cand iubitul meu si-a pierdut capacul de la un obiectiv (n-as fi amintit de el daca avea un pret derizoriu)…
Recapitulare: emotii, suspans, pierderi valoroase de produse utilizate zilnic de om, distractie, amuzament, relaxare…Facand balanta, se pare ca am avut parte de absolut tot!
Orice ar fi si oricat de amuzant suna ceea ce am scris, n-as da aceasta vacanta pe nici o alta in Bora-Bora, Hawaii sau mai stiu eu ce alte locatii fabuloase, exotice si scumpe, caci in fond si la urma urmei deviza acestui concediu a fost una singura: sa fim noi doi, departe de tot ce ne inconjoara!

Buzzly isi ia o scurta vacanta! E toamna, e racoare, e vreme numai buna de colindat.
Eram stresata intr-un timp, din cauza lipsei acute de imaginatie, dar mi-am revenit pe parcurs, caci mi-am dat seama ca nu numarul de post-uri conteaza, sau dimensiunea acestora, ci nucleul lor, subiectul si modul in care imi expun ideile.
Dat fiind faptul ca simt nevoia sa ma relaxez departe de rutina zilnica, de tot ce ma inconjoara, fac o pauza de o saptamana, timp destul cat sa adun material plin de sarcasm…exact asa cum ador sa ma exprim!
V-am pupat!

Familia. Cui te poti destainui mai bine daca nu familiei, parintilor tai?
Am avut norocul sa ma nasc intr-o familie unde toti m-au dorit, unde sunt iubita, in sanul careia ma voi simti intotdeauna in siguranta.
Locuim intr-un oras mic, dar stiu ca cei doi parinti ai mei sunt respectati. In primul rand ii respect eu, desi mai calc in strachini din cand in cand, dar daca-ar avea un copil perfect, atunci s-ar cam plictisi, nu?
Sunt oamenii care mi-au dat viata, oamenii care mi-au oferit si imi ofera in continuare totul. N-as putea cere de la Dumnezeu ceva mai bun decat mi-a dat deja. Sunt putini copiii care isi pot impartasi problemele, temerile si bucuriile in fata parintilor, dar eu am norocul divin de a avea parte de asa ceva.
Si da, poate ma laud acum, dar n-am de ce sa fiu modesta: sa ti se ofere sfaturi care sa ramana la alegerea ta daca le iei in considerare sau nu, sa ai cel mai cald dintre umeri pe care sa poti plange, sau cei mai veseli ochi care se bucura impreuna cu tine, nu sunt lucruri cu care ti-e rusine sa te lauzi.
Mama, acea femeie cu principii de nezdruncinat, acel om care refuza sa devieze de la conceptiile sale, o sotie devotata, o mama care-si adora copilul, o profesionalista, printre putinii oameni care inca mai stiu ce este onestitatea si corectitudinea, un model demn de urmat. Mi-am dat seama: vreau sa fiu ca mama! Imi place sentimentul de care are parte ea: respect, si asta imi doresc si pentru mine: sa fiu respectata de cei din jur, sa nu fiu considerata mizeria societatii, unul din oamenii care destabilizeaza economia tarii,ci sa fiu considerata persoana care nu greseste, persoana in fata careia toti isi dau palaria jos.
Tata, cel mai devotat familiei dintre toti barbatii care mi-a fost dat sa-i cunosc pana acum. Acel om cu inima mare, care incearca sa-si inveseleasca familia, care incearca sa o mentina unita, care iubeste momentele in familie. Omul care mi-a oferit cele mai frumose dintre amintirile copilariei, cel caruia ii datorez imaginatia mea creatoare…si parul cret.Tatal caruia inca ii mai curg lacrimile cand plec duminica la Timisoara si cel care-mi iubeste mama nespus de mult. Se zice ca iubirea dureaza 3 ani, pentru tata, iubirea si devotamentul dureaza o viata. Si mi-am dat seama: vreau sa fiu si ca tata! Sa stiu sa multumesc Celui de sus pentru ceea ce am, sa stiu ma bucur de prezent si de persoanele dragi care ma inconjoara.
M-au invatat ca trebuie sa fiu cu picioarele pe pamant, ca din tot raul din lumea asta, pot si am dreptul sa aleg ceea ce e bun, ca minciuna are intotdeuna picioare scurte si ca trebuie sa ma respect ca sa fiu respectata.
Sunt recunoscatoare pentru ceea ce am, fiindca nu-mi lipseste nimic!
Imi aduc aminte de vacanta de anul trecut, care a inceput cu gandul “pfff, cu parintii in concediu, ce poate fi mai plictisitor?”, dar s-a dovedit a fi cea mai frumoasa vacanta din viata mea, pe care o sa mi-o amintesc cu drag si nostalgie intodeauna.
Si de ce e o rusine sa recunosc? Imi iubesc parintii si desi uneori nu o arat, in incercarea mea de a parea o tanara independenta, care le stie pe toate, ii respect nespus de mult.
Intr-o lume haina si meschina, eu zambesc, pentru ca am invatat de la parinti ce inseamna iubirea.

Ne plac pozele. Ne plac instantaneele. Ne place sa pastram o amintire, fie in computer, fie in albume (desi, din ce in ce mai rar), a unor momente din viata noastra: o calatorie prin munti, rasaritul de soare pe plaja, o aniversare, chipurile unor persoane dragi, chiar si unele momente pe care incercam sa le inmagazinam in cel mai prafuit dintre “fisierele” creierului.
Facem poze din placere, pentru amuzament, din obligatie, pentru ca e o meserie sau pur si simplu pentru a ne trece plictiseala.
Sunt momentele pe care vrei sa le arati copiilor si mai apoi nepotilor, instantanee in spatele carora se ascunde o mica poveste, o particica din viata fiecaruia dintre noi.
Dar de ce mai nou o poza inseamna neaparat pozitii, machiaj prelucrat prost in diferite programe, schimbarea completa a fizicului tau?
De ce mai nou te uiti la o poza, iti zici “wow, e superba fata asta”, dar realitatea e complet diferita?
Ne place sa fim falsi sau vulgari? Ne e rusine cu infatisarea noastra?
Poate nu ar fi o problema grava faptul ca ne “retusam”, poate acela e idealul nostru in ceea ce priveste aspectul, problema grava e modul de prelucrare: trebuie sa fie neaparat unul de prost gust..repet: unul vulgar?
Este un “must-have” sa pozezi in lenjerie intima sau complet dezbracata, in pozitii care se folosesc numai si NUMAI in dormitor???
Esti mai frumoasa cand iti umfli buzele desi ele nu sunt mai groase decat 2 linii perpendiculare? Sau cand machiajul strident, e direct proportional cu rujul de pe buze (adica…tot strident)?
De ce incearca lumea sa atraga atentia folosind mult, dar muuult aur, mult, dar muuult machiaj si pe langa toate astea sa-si mai si afiseze dolarii sau “euroii”? Cu ce te face asta mai “original sau unicat” decat ceilalti? De fapt…ce dovedesti prin toate astea?
Si atunci de ce femeile sa mira ca sunt tratate ca niste carpe de barbati, cand se lasa pozate in cele mai ridicole pozitii prin wc-uri, sau lipite unele de altele ca si cateii cand “au niscai treaba”?
Nu vreau sa fac opinie diferita, fiindca asa cum exista specimene in rasa feminina, exista foarte bine si specimene in rasa masculina (aia de-si fac singuri reclama).
Sunt persoane care arata oribil, dar se considera superiori celorlalti, motiv pentru care incerc sa-i evit. Prefer un om simplu, cu bun gust, ca D&G-u si Louis Vuitton-u’ nu ma incanta cu nimic.
Am gasit pe internet diferenta dintre un machiaj strident si unul pur natural…Sunt curioasa cati dintre cei care se uita la cele doua poze vad diferenta dar si mai mult sunt curioasa cati dintre cei care vad poza sunt de acord ca ce e natural primeaza intotdeauna!