buzzly’s Thoughts

Familia. Cui te poti destainui mai bine daca nu familiei, parintilor tai?
Am avut norocul sa ma nasc intr-o familie unde toti m-au dorit, unde sunt iubita, in sanul careia ma voi simti intotdeauna in siguranta.
Locuim intr-un oras mic, dar stiu ca cei doi parinti ai mei sunt respectati. In primul rand ii respect eu, desi mai calc in strachini din cand in cand, dar daca-ar avea un copil perfect, atunci s-ar cam plictisi, nu?
Sunt oamenii care mi-au dat viata, oamenii care mi-au oferit si imi ofera in continuare totul. N-as putea cere de la Dumnezeu ceva mai bun decat mi-a dat deja. Sunt putini copiii care isi pot impartasi problemele, temerile si bucuriile in fata parintilor, dar eu am norocul divin de a avea parte de asa ceva.
Si da, poate ma laud acum, dar n-am de ce sa fiu modesta: sa ti se ofere sfaturi care sa ramana la alegerea ta daca le iei in considerare sau nu, sa ai cel mai cald dintre umeri pe care sa poti plange, sau cei mai veseli ochi care se bucura impreuna cu tine, nu sunt lucruri cu care ti-e rusine sa te lauzi.
Mama, acea femeie cu principii de nezdruncinat, acel om care refuza sa devieze de la conceptiile sale, o sotie devotata, o mama care-si adora copilul, o profesionalista, printre putinii oameni care inca mai stiu ce este onestitatea si corectitudinea, un model demn de urmat. Mi-am dat seama: vreau sa fiu ca mama! Imi place sentimentul de care are parte ea: respect, si asta imi doresc si pentru mine: sa fiu respectata de cei din jur, sa nu fiu considerata mizeria societatii, unul din oamenii care destabilizeaza economia tarii,ci sa fiu considerata persoana care nu greseste, persoana in fata careia toti isi dau palaria jos.
Tata, cel mai devotat familiei dintre toti barbatii care mi-a fost dat sa-i cunosc pana acum. Acel om cu inima mare, care incearca sa-si inveseleasca familia, care incearca sa o mentina unita, care iubeste momentele in familie. Omul care mi-a oferit cele mai frumose dintre amintirile copilariei, cel caruia ii datorez imaginatia mea creatoare…si parul cret.Tatal caruia inca ii mai curg lacrimile cand plec duminica la Timisoara si cel care-mi iubeste mama nespus de mult. Se zice ca iubirea dureaza 3 ani, pentru tata, iubirea si devotamentul dureaza o viata. Si mi-am dat seama: vreau sa fiu si ca tata! Sa stiu sa multumesc Celui de sus pentru ceea ce am, sa stiu ma bucur de prezent si de persoanele dragi care ma inconjoara.
M-au invatat ca trebuie sa fiu cu picioarele pe pamant, ca din tot raul din lumea asta, pot si am dreptul sa aleg ceea ce e bun, ca minciuna are intotdeuna picioare scurte si ca trebuie sa ma respect ca sa fiu respectata.
Sunt recunoscatoare pentru ceea ce am, fiindca nu-mi lipseste nimic!
Imi aduc aminte de vacanta de anul trecut, care a inceput cu gandul “pfff, cu parintii in concediu, ce poate fi mai plictisitor?”, dar s-a dovedit a fi cea mai frumoasa vacanta din viata mea, pe care o sa mi-o amintesc cu drag si nostalgie intodeauna.
Si de ce e o rusine sa recunosc? Imi iubesc parintii si desi uneori nu o arat, in incercarea mea de a parea o tanara independenta, care le stie pe toate, ii respect nespus de mult.
Intr-o lume haina si meschina, eu zambesc, pentru ca am invatat de la parinti ce inseamna iubirea.

~ by buzzly06 on September 2, 2009.